Acordurile de finanțare și supervizarea externă, de tip stand-by, vor fi întotdeauna oportune, cel puțin până la aderarea noastră la euro, deoarece sunt o asigurare la riscurile externe, dar și la cele interne reprezentate de deciziile politice incorecte sau amânate contraproductiv, consideră Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).
Acesta a subliniat, într-un interviu acordat AGERPRES, că infrastructura ar fi trebuit să fie principalul motiv pentru concedierea imediată și definitivă a liderilor politici inabili, dacă în ultimii 25 de ani am fi votat cu gândul la copiii noștri.
În interviu, profesorul din cadrul ASE vorbește, printre altele, despre inflație, politică monetară, dobânzi și curs de schimb.
AGERPRES: Anul trecut, din ianuarie până în august, am avut deflație pe CORE 2 ajustat, un indicator care reflectă variația prețurilor libere și cu volatilitate relativ redusă. În ceea ce privește inflația (indicele prețurilor de consum — IPC) vedeți un pericol privind valori negative în acest an?
Adrian Mitroi: Situația noastră este asemănătoare cu zona euro, inflația CORE a evoluat de la negativă la ușor pozitivă, acum subunitară, în principal din aceleași cauze, respectiv "deflația" petrolului, politicile monetare ultra-acomodative, procesul constant de dezintermediere financiară, creșterea modestă a salariilor reale și incertitudinea ciclului economic, dar și temerile de ordin politic și de siguranță socială.
Inflația scăzută este un fenomen generalizat întrucât toate băncile centrale ale lumii sunt angajate ferm în activism monetar acomodativ de reducere a dobânzilor, de injecție de lichiditate, de monetizare directă sau indirectă a deficitelor fiscale și de scădere a cursului monedei naționale.
România se află în continuare pe trend dezinflaționist datorită scăderii prețului combustibililor (5% în 2014), al produselor vegetale (un an agricol bun), reorientării unor mărfuri alimentare destinate pieței din Rusia.
Dacă inflația din ianuarie va reprezenta un minim, iar estimările pentru tot anul rămân în jurul valorii estimate de 2,1%, atunci, pentru a păstra rata de politică monetară cu un mic avantaj și pentru debitori, adică ușor peste inflație, ciclul de relaxare monetară se va încheia cu cel mult o singură scădere, doar până la 2%.
Dacă aprecierea în continuare a dolarului și creșterea prețului materiilor prime se vor întâmpla în prima jumătate a anului, un scenariu probabil este că dobânda actuală de 2,25% va fi cea mai scăzută valoare în acest ciclu de acomodare monetară. Cota scăzută de TVA în panificație a fost direct favorabilă pentru CORE 2, iar acum acest indicator relevant al tendinței prețurilor este acum ușor pozitiv și stabil.
Inflația externă este în scădere, deci e firesc să avem mărfurile și serviciile la prețuri stabile, scăzute. Produsele agricole sunt ieftine în continuare, dar unele efecte inflaționiste, de genul accize la tutun calculate la curs mai depreciat sau modificări amânate pentru prețurile administrate, pot ridica ușor anticipările inflaționiste.
AGERPRES: Să înțeleg că nu trebuie să ne temem, pe termen scurt sau mediu, de pericolul deflației?
Adrian Mitroi: Nu, sigur nu. Revenirea economică ușoară, dar susținută în Europa, și așteptările de stabilizare a inflației în jurul cifrei neutre de 2% sunt, deocamdată, argumente împotriva acestui fenomen.
Cel mai important, așteptările ceva mai optimiste ale agenților economici, individuali și corporații, nu sunt de scădere a prețurilor ci de creștere economică și probabil de salarii.
Fenomenului deflației (efect secundar și consecința neintenționată a politicilor monetare ultra-acomodative, al jocului dur pe piața energiei neconvenționale, al avansului economic constant asiatic — exportator de prețuri mici și dezinflație, dar și importator de joburi occidentale) are pentru noi doar valoare teoretică.
Deocamdată, manualul de utilizare este scris, de 25 de ani, doar în limba japoneză.
Avem o bancă centrală care, fără pauză, ne-a explicat, dar și sugerat și oferit, alternativa ocolirii riscului valutar, atât pe partea de credit, dar și pe cea de debit. Într-o lume de randamentele negative, dobânda reală pozitivă pe leu, deși mică, este o mare valoare. Un randament net poate ajunge aritmetic negativ din ajustarea rentabilității nominale cu inflația, costurile de administrare ale investiției, impozitele și comisioanele operaționale.
Cum băncile nu par că mai au nevoie de economiile noastre, un pas firesc va fi către o piața cursivă, largă și adâncă a titlurilor de stat pentru populație.
În Romania, suntem și mai ales vom rămâne în continuare favorizați prin aceste dobânzi la leu ușor pozitive. Pentru a beneficia de acestea, trebuie totuși să fim dispuși să plătim cu cel mai de preț activ pe care îl avem — timpul, adică cu elongarea orizontului investițional sau de constituire a depozitelor. Odată cu revenirea economică sănătoasă randamentele pe termen mediu și lung vor fi mai mari, real pozitive. Astfel, asumarea de risc și renunțarea la consum pentru investire pe termen lung vor redeveni regulile de început ale prosperității.
AGERPRES: În ceea ce privește cursul francului elvețian (CHF), ce interval de variație vedeți pentru acest an, în raport cu leul, dolarul și moneda europeană?
Adrian Mitroi: Cursul de 1,07 CHF pentru un euro este acum pe noul său platou de echilibru. Această valoare este deocamdată compromisul acceptabil de către Banca centrală a Elveției, dar nu neapărat și de cei cu expunere sau tranzacții pe această monedă. Acest echilibru valutar este posibil să se mențină și pe termen mediu.
Totuși, de fiecare dată când se redeschide subiectul integrității zonei euro, presiunea de apreciere a francului revine neîntârziat.
Spre deosebire, cursul euro-dolar este mult mai susceptibil la volatilitate, în primul rând pentru că variabilele care îl influențează sunt atât de natură economică, dar și politică. Economia politică transatlantică este mai greu de anticipat decât politica economică europeană.
În cea ce privește cursul leu-franc, scenariul cel mai probabil, cred că este o stabilizare pe acest palier pentru următoarea perioadă. La fel, cursul de acum, în jur de 1,06 CHF pentru un dolar, exprimă un echilibru temporar, de stabilitate relativă, a francului față de dolarul puternic apreciat al ultimului an.
După aceeași logică, o continuare de depreciere a euro față de dolar ar trebui să susțină ciclul de relaxare monetară al leului, dar numai cu celelalte pre-condiții de macrostabilitate îndeplinite. Limita de jos este impusă și de un minim de dobândă reală implicită în dobânda de politică monetară, respectiv o dobândă pozitivă la facilitatea de depozit.
În ceea ce ne privește tensiunile creditului în franci, acestea au fost gestionate corect de sistem, sunt în procent mic și afectează doar o parte din debitorii privați. Pe termen lung, soluțiile specifice și nu cele generale vor fi de folos ambelor părți. Chiar dacă nu știm exact cine a fost gardianul acestei precauții, România nu are debitori instituționali (instituții publice) în monede cu risc valutar ridicat, de exemplu în franc elvețian.
AGERPRES: Care este rata de schimb cu cea mai mare incertitudine?
Adrian Mitroi: Cursul dolar-euro. Rezultatele economice mai bune și mai rapide ale unei economii precum SUA impun o tendință de apreciere a monedei față de cea a unei economii mai încete, precum UE.
Cei doi cavaleri ai bătăliei valutare au cotat la un moment dat chiar și 1,59 dolari pentru un euro în timpul crizei din 2008, iar acum vorbim de 1,13, cu tendință spre paritate. În piața valutară nicio previziune nu e scutită de eroare, de direcție, de valoare sau de timp.
O monedă puternică nu este întotdeauna un lucru bun, cum nici una slabă nu este întotdeauna favorabilă actorilor economici naționali. Datele economice arată însă că, în situația prezentă, cele mai multe națiuni înclină spre favorabilitatea oferită de o monedă slabă, depreciată.
Dacă în cea de a doua parte a lui 2015, Banca Federală a Statelor Unite va începe să ridice dobânda, atunci probabil o parte din fluxurile de capital vor fi atrase de această oportunitate, cu consecința unei relative deprecieri a euro, dar și presiuni (de volatilitate a cursului) pentru deprecierea monedelor emergente.
America va lua decizia să ridice dobânda pentru că economia crește susținut, creează joburi, extrage petrol din surse interne și cu tehnologii noi, inovează și finanțează antreprenoriatul, iar în final, ca urmare a șomajului minim istoric, va trebui să crească și salariile, adică exact fracția inversă a ceea ce se întâmpla în cea mai mare parte a Europei acum.
Pe continent, pierdem energie, timp și resurse pe crize interminabile, de care nici măcar nu suntem vinovați și, mai ales, a căror rezolvare stă și în sarcina, dar nu și în beneficiul direct al României.
AGERPRES: Ar trebui ca BNR să continue cu scăderea dobânzii cheie?
Adrian Mitroi: Da, în funcție de condițiile economice. Ar fi de folos o reducere până la 2%, cu un minim de recompensă în dobânda reală pentru deponenți. Lichiditatea sistemului va fi largă, excesivă, cu reducerea coridorului de dobânzi, cu reducerea rezervelor, cu volatilitate temperată a cursului și tot ce înseamnă un parcurs de normalizare a politicii monetare. Se poate astfel crea o oportunitate de apreciere a leului pe termen mediu.
Cu toate acestea, în partea a doua a anului, probabil speculația pe prețul petrolului și al burselor va aduce o creștere de volatilitate pe curs. Beneficiile substanțiale pe care le avem deja, un curs stabil și dobânzi foarte mici la leu sunt rezultatele pozitive ale relației bune cu finanțatorii instituționali și implicit cu piețele. În plus, trebuie să menținem fără abatere toate condițiile de aderare la euro, iar pentru seriozitatea acestui demers, nicio măsura de precauție nu este excesivă.
AGERPRES: Cum vi se pare situația politică de la noi din țară, în condițiile în care și economia are de suferit?
Adrian Mitroi: Democrația nu reușește deocamdată să ne ajute să alegem politicienii cu spirit civic și abilități economice executive și nici să îi înlocuim pe cei care evident nu performează. Din fericire, gradul de avans economic ne permite o oarecare decuplare de drama continuă a politicii doar în slujba politicianului.
Nu cred în seninătatea politicienilor și nici in abilitatea lor de pune interesele generale strategice înaintea celor politice personale pe termen scurt. Intențiile onorabile nu mai sunt suficiente astăzi, ele trebuie operaționalizate de planuri de acțiune economică hotărâtă, cu termene și responsabilități.
Tocmai de aceea, acordurile de finanțare și supervizarea externă, de tip stand-by, vor fi întotdeauna oportune, cel puțin până la aderarea noastră la euro. Acestea sunt o asigurare la riscurile externe, dar și la cele interne reprezentate de deciziile politice incorecte sau amânate contraproductiv.
Argumentul lateral al Guvernului, de îmbunătățire a condițiilor macroeconomice interne, este doar parțial valid.
Absența reformelor structurale, deficitul de infrastructură, lipsa fondurilor europene, investiții publice puține și ineficiente, planificare doar pe termen scurt a bugetelor și investițiilor, spațiu fiscal adițional pentru angajamentele noastre de mărire a cheltuielilor militare, alte cheltuieli pentru erorile de altădată ajunse la scadență, reformele întârziate din sănătate și educație, companiile de stat nerestructurate, reformarea pieței muncii (tinerii, vârstnicii, femeile, necalificații — toți cei care și-ar dori să contribuie economic mai mult) și lista "to do" a liderilor noștri poate continua.
Unele investiții străine au fost, în general, neconvingătoare. Profitabilitatea lor s-a bazat în general pe achiziții ieftine. În celelalte cazuri, aceste oportunități economice tranzitorii sunt acum transportate și apoi localizate în piețe cu salarii mai mici și consumatori mai puțin îndatorați.
A treia categorie a fost aceea prinsă pe picior greșit de competiție. Marii noștri exportatori și-au modificat sau transportat centrele de profit, ba chiar susțin acum investiții masive în alte țări (Ford în Spania, Dacia în Magreb), dezamăgind așteptările noastre prea optimiste de multiplicare a interesului de dezvoltare inițial. Motivele sunt cele prezentate public, precum lipsa infrastructurii, a suportului guvernamental și fiscal, sau sunt cele reale.
Văzând atât de multe oportunități de investiții care ori nu au mai venit ori au plecat, începem să înțelegem că plătim ratele cele mari la nota de plată a dezinteresului nostru pentru infrastructură. Dacă în 25 de ani am fi votat în primul rând cu gândul la copiii noștri, infrastructura ar fi trebuit să fie principalul motiv pentru care ar fi trebuit să ne concediem imediat și definitiv liderii politici inabili și cu inapetență pentru cel mai mare bun public: o infrastructură performantă. Infrastructura trebuie construita în avansul cererii. Dacă altădată nu am construit autostrăzile siguranței transportului familiilor noastre pentru că nu aveam circulație suficientă, acum ce motivație mai putem recicla?
Toate deciziile suboptimale ale liderilor noștri politici, emise doar în folosul câtorva și niciodată ale cetății, rămân în plata generațiilor viitoare, cele care deocamdată nu votează. Chiar dacă am vrea să votăm acum împotriva lor pentru aceste nerealizări, nu o mai putem face pentru că au alte griji mult mai mari acum.
Sursa: www.agerpres.ro; autor Florin Barbuta; editor Carmen Marinescu; foto Lucian Tudose; 22 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu