scrolltotop

sâmbătă, 28 iulie 2012

Basescu ramane, Basescu pleaca. Romania in cele doua scenarii


Romanii sunt asteptati duminica la vot pentru a-si exprima optiunea in legatura cu demiterea presedintelui Traian Basescu. Ce inseamna rezultatul acestei zile pentru economia tarii si pentru relatia cu finantatorii straini? Vezi cum au comentat analistii chestionati de DailyBusiness.ro.
Parlamentul a decis, pe 6 iulie, suspendarea presedintelui Traian Basescu. Acesta va reveni in functie daca va fi validat de electorat, in urma referendumului din 29 iulie. In aceasta situatie, Crin Antonescu a preluat mandatul de presedinte interimar.

Adrian Mitroi, secretarul general al Asociatiei Analistilor Financiari (CFA Romania), a declarat ca oricine ar fi la conducere, va avea o misiune economica stricta, cu reguli foarte clare. 

"Conducerea are de platit datorii, are de refinantat datorii, de tinut promisiuni, de negociat si de pastrat o relatie amicala cu finantatorii, de mentinut o relatie impecabila fata de o piata care este extrem de intransigenta si care poate sa te puna cu spatele la zid", a spus analistul economic.

De asemenea, analistul economic Adrian Mitroi este de parere ca referendumul este un moment hotarator in guvernanta politica si economica a Romaniei.

"Indiferent de cine va fi lider sau cum isi vor imparti leadership-ul politicienii, ei trebuie sa inchida vrajba politica. Rezolvarea crizei nu este duminica, eu vad un parcus gradual, care necesita dupa aceea un leadership orientat pe actiune si nu pe discurs. Avem nevoie de un consens politic pro national si un control bugetar foarte strict", a afirmat Mitroi.

Oricare ar fi liderul, el nu va mai avea capacitate de conducere decat sub comandament strict economic si macroeconomic Adrian Mitroi, secretar general CFA

Adrian Mitroi crede ca discursul finantatorilor externi va fi mai putin ingaduitor si profesoral, cum era pana acum. "Asprimea discursului si conditiilor acestor finantatori vor creste si orice politician responsabil va avea putin loc de intors. Eu sper sa avem loc de intors in ceea ce priveste masurile noastre pro economice, indiferent de rezultatul referendumului. Orice masuri de ordin economic, care pot fi acceptate de finantatori, sunt foarte bine venite si orice este mai bine decat inactiune la acest moment", a precizat acesta.


Sursa: www.dailybusiness.ro; 26 iulie 2012; autor Andreea Radu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu