scrolltotop

joi, 19 aprilie 2012

Bursa îmbracă o haină americană


Pe sistemul alternativ de tranzacţionare de la BVB s-a creat un "colţ american" în care vor fi accesibile investitorilor acţiuni listate la New York
Casa de brokeraj Tradeville aduce într-o primă fază acţiunile companiilor Coca Cola, Bank of America, Intel, Apple şi Visa
Analistul financiar Adrian Mitroi spune că acestea pot fi o oportunitate pentru cei care vor să se diversifice sectorial, însă câştigul nu va reveni decât celor care îşi aleg bine momentele de intrare.
Adrian Mitroi, analist financiar şi investitor cu experienţă de mai bine de 15 ani pe piaţa americană, a declarat pentru Curierul Naţional că într-un mediu nefast pentru investiţii la nivel internaţional, facilitarea achiziţiei de acţiuni americane oferă posibilitatea diversificării sectoriale şi poate fi o oportunitate excelentă pentru conservarea puterii de cumpărare a portofoliilor. Cu o condiţie! Să pună accent pe timing.
Mitroi îşi aminteşte că acum aproape 15 ani, atunci când făcea primele plasamente pe Bursa de la New York, indicele reprezentativ al acestei pieţe, Dow Jones Average Industrial, se situa în zona 11.800-12.000 de puncte, nu departe de nivelurile actuale. Din jocul valutar, încorporând dividendele şi ajustând portofoliul la valoarea inflaţiei, ar rezulta că o investiţie realizată atunci acum abia se situează în zona de "break even". "Privind în perspectivă istorică şi beneficiind de această experienţă, putem spune că asumarea de risc pe equity este eficientă doar prin timing", ne-a spus analistul financiar.
Asumarea, în plus, a riscului valutar legat de o viitoare apreciere a dolarului trebuie să fie amortizată printr-o creştere mai consistentă a acţiunii, avertizează Adrian Mitroi. El vede însă trei avantaje principale ale aducerii acţiunilor americane la BVB. Primul dintre acestea este posibilitatea diversificării sectoriale prin accesul la titlurile unor companii de IT americane şi participarea la ceea ce acum este un bubble tehnologic. Al doilea avantaj este cel al posibilităţii participării la randamentele obţinute de holding-urile din SUA prin compresia costurilor şi, implicit, prin avansul de productivitate. Cel de-al treilea avantaj indicat de Mitroi este pentru piaţa de capital românească ce beneficiază de un parfum nou, de un aer "cool" pentru că BVB a atras nume mari pe platforma sa.
Europa trece prin purgatoriul datoriilor, riscul s-a decuplat de consecinţele asumării lui, iar acum trecem printr-o fază de financializare a crizei, a descris Adrian Mitroi tabloul în care investitorii trebuie să se descurce pentru a-şi conserva capitalul. Politica dobânzilor reduse practicată de băncile centrale îi împinge pe investitori către pieţele de equities, iar aceste plasamente reprezintă acum mai degrabă o măsură defensivă decât asumare de risc.
Totuşi, acest lucru nu înseamnă că acţiunile sunt ieftine. Atunci când dobânzile la titlurile de stat sunt la 1%, am putea crede că o valoare fair a indicatorului P/E ar fi de 20, mult peste cea din momentul de faţă a pieţei americane. Există întrebarea dacă piaţa americană de acţiuni este acum subevaluată, însă Adrian Mitroi înclină către cea de-a doua variantă, potrivit căreia "dobânda monetară este nefiresc de mică faţă de realităţile economiei, purtând componenta masivă a intervenţionismului monetar care induce distorsiuni în pieţe."
Analistul financiar spune din experienţa proprie că nu este important ca investitorul să aibă un broker american, conectat la realităţile pieţei de la New York. Atunci când în pieţe 75% din tranzacţii sunt asigurate de calculatoarele care operează cu frecvenţă înaltă, iar 60% din volume se realizează pe ETF-uri, rolul brokerului nu mai este la fel de important. Mai degrabă este util un broker care să aibă cunoştinţe de analiză tehnică şi pe care să îl poţi consulta pentru timing întrucât acesta este dificil.
În afară de timing, investitorii trebuie să ţină ochii aţintiţi asupra băncilor centrale care sunt principalii factori care influenţează pieţele, inclusiv cele de acţiuni. Misiunea investitorilor însă va fi grea, nu doar să obţină randamente, ci chiar să conserve valoarea capitalului. "Este o dramă. Investitorul este pe cale de dispariţie; el a pierdut masiv în ultimii 15 ani din puterea de cumpărare a portofoliului", a mai spus Mitroi.

Mai mult:

”Curierul National”, 13 aprilie 2012, autor Adrian Panaite

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu