scrolltotop

luni, 2 aprilie 2012

Viitorul României, cu sau fără FMI



Nu mai e mult până la momentul în care trebuie să decidem dacă mai avem nevoie de FMI sau mergem pe drumul nostru. Ca o opinie personală, trebuie să ţinem cont de câteva elemente. E necesar să judecăm dacă nu cumva am luat cam mulţi bani, plătind dobânzi şi pentru sumele rămase neutilizate. E adevărat, am obţinut banii la nişte costuri fără concurenţă, fapt incontestabil. Ar mai trebui reflectat dacă nu cumva poziţia noastră adoptată la orice negocieri nu ar trebui cumva să fie ceva mai verticală – numai cerând (aş zice chiar mai mult decât sperăm) am putea obţine nişte condiţii mai bune. Şi ar trebui să ne mai gândim şi ce am făcut cu banii luaţi şi dacă nu cumva ar fi fost loc de mai bine. Mergând mai departe, trebuie să punem în balanţă dacă plasa de siguranţă dată de semnarea recentului Pact Fiscal e suficient de rezistentă să menţină echilibrul fără ajutorul FMI. Şi, lucru esenţial, dacă suntem capabili să elaborăm strategii şi politici economice viabile, fără a mai cere consultaţii la creditori. Răspunzând la aceste întrebări, sincer şi la obiect, vom găsi ipoteza de lucru potrivită: cu sau fără FMI.
Faptul că se poate şi fără e subliniat chiar de reprezentantul României la mai sus amintita instituţie financiară: „Am militat în multe rânduri, dar şi de dată recentă în cadrul unui seminar, pentru a se găsi cea mai bună soluţie de \'exit strategy\' pentru România după terminarea actualului acord cu FMI şi Comisia Europeană. Întotdeauna am fost partizanul soluţiei care să conducă către o creştere de autoritate proprie în desenarea strategiilor de dezvoltare economică şi implementarea reformelor structurale. Nu întotdeauna însă un asemenea demers a fost acompaniat şi de politici care să respecte principiile unei economii care se dezvoltă fără a crea dezechilibre interne şi externe, care ulterior trebuie corectate, cu plata unui preţ mare din partea populaţiei“. Iar exemple de supravieţuire cu succes există: „Sunt state care au arătat că în timpul pre-crizei au implementat politici prudente, care le-au făcut să treacă mai uşor peste această criză, precum Polonia, Mexic, Columbia, şi care au considerat că o colaborare cu FMI nu poate decât să le asigure o siguranţă în plus în cazul producerii unor riscuri extreme. Aşa şi România poate să considere, în viitorul apropiat, un tip nou de colaborare care-i să-i confere, pe de-o parte, independenţa decizională, dar care, pe de altă parte, să-i ofere o siguranţă suplimentară“. 

Semnale de la BNR

Recent, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a redeschis o cutie a Pandorei. În cadrul unui eveniment organizat la BNR, cel mai longeviv demnitar postdecembrist şi, totodată, persoana cu cea mai ridicată cotă de credibilitate din spaţiul public, a declarat că România ar trebui să nu mai încheie un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional după finalizarea înţelegerii actuale, programată pentru 2013. Motivaţia ţine de faptul că un nou acord nu ar mai fi perceput de către pieţe ca un semnal bun. Şi cum guvernatorul nu este omul care să lase o problemă la stadiul de „nu e bine“ fără a oferi alternative, a continuat spunând că noua ancoră pe care se poate sprijini în viitor România poate fi reprezentată de pacturile Uniunii Europene. „Ancora este pentru credibilitate. Rămâne suma de bani pentru dezvoltări exterioare României, care nu au putut să fie prevăzute şi probabil că va trebui să ieşim şi din acest acord. Poate mai facem unul de acelaşi tip? Cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungeşti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun“, a spus guvernatorul. „Nu sunt de partea acelora care nu vor să-şi arate măsura la greu. O dau într-o direcţie total necunoscută, nici nu ştii ce vor în discursul lor, atacă zona euro, atacă şi UE. Nu vreau să cred că ţara asta are aşa o neşansă istorică atunci când intră de fiecare dată într-un club“, a afirmat Mugur Isărescu.
Cu alte cuvinte, un nou acord cu FMI ar fi ca un bumerang pentru România: în loc să-i aducă credibilitate, înţelegerea ar transmite un semnal de vulnerabilitate. Este interesantă această opţiune mai ales dacă ţinem cont de cunoscuta diplomaţie cu care, de-a lungul timpului, Mugur Isărescu ne-a obişnuit să trateze temele legate de finanţatorii internaţionali.

Idee veche, abordări noi

Problematica beneficiilor, respectiv dezavantajelor pe care le poate aduce un acord cu FMI nu este una de dată recentă, ca de altfel nici istoria acordurilor între ţara noastră şi acest important creditor. Analiza trebuie efectuată atent, ţinând cont de plasarea în spaţiu, în timp şi respectiv în contextul economic mai mult sau mai puţin învolburat. Fără îndoială că, dacă nu am fi avut girul troikăi FMI-UE-BM, criza ar fi muşcat mai adânc din firava şi nepregătita noastră economie capitalistă. Cursul de schimb ar fi avut de suferit, fapt recunoscut la momentului respectiv chiar de guvernatorul BNR, cu efecte directe în inflaţie şi nivel de trai. Costurile la care ne-am fi împrumutat ar fi fost mult mai mari fără această ancoră, alt fapt ce nu trebuie neglijat în condiţiile în care epoca banilor ieftini e de mult apusă. Atragerea de alte investiţii rămâne un potenţial avantaj discutabil, dacă ne uităm pe statisticile ultimilor trei ani.
Contestatarii aruncă în luptă două argumente – faptul că am luat prea mulţi bani şi că nu i-am folosit aşa cum ar fi fost necesar ar fi primul dintre acestea. În al doilea rând, creşte numărul celor care spun că politicile impuse de FMI ar fi singurele care au guvernat România pe timp de criză, fapt ce ar fi adus atingere independenţei politicilor economice interne. Iar o recentă analiză Reuters a turnat şi ea gaz pe foc, aruncând argumente conform cărora FMI a umblat cu dublă măsură, tratând diferit state din acelaşi spaţiu ex-comunist. Articolul despre experimentele FMI, comentat şi la noi de cunoscutul analist economic Ilie Şerbănescu, a tulburat suficient de mult apele, încât a fost necesară apariţia unui drept la replică de la board-ul FMI.

Pro sau contra, argumentat

Mergând pe această linie, încercăm şi noi să facem o analiză SWAT – beneficii vs. dezavantaje, a acordurilor României cu FMI.
Adrian Mitroi leagă semnarea acordurilor cu FMI de noţiunea de bani, deveniţi rari şi scumpi în perioada de criză. „Banii sunt importanţi. Dar cel puţin la fel de important este şi efectul de corecţie a guvernantei economice fiscale impuse de către fiecare din acordurile semnate. Accesul la finanţarea FMI (de fapt troika financiară) a atenuat potenţialul prociclic şi volatil al finanţării direct de pe piaţă. Prin acord s-a îmbunătăţit caracterul preventiv al politicilor noastre economice. Fiecare acord a fost un pod peste apele învolburate financiar ale momentului“, spune reputatul analist. Seria avantajelor e dezvoltată: „confortul derivă şi din argumentul că partea cea mai însemnată a banilor sunt parcaţi la BNR, şi chiar dacă fructificarea lor poate fi uşor sub costul lor, beneficiile implicite sunt importante. De exemplu, consolidarea trendului de scădere a dobânzilor pe RON, care, în prelungirea semnalelor de acomodare ale BNR, ar putea să ajungă sub pragul magic de 5% pe an“.

Se putea altfel?

Se pune problema dacă ne-am fi putut descurca fără banii de la cele trei instituţii creditoare. 
Din păcate, istoric vorbind, modelele noastre economice presupun finanţarea creşterii economice şi cu resurse externe. Numai că banii de la troikă nu sunt suficienţi pentru relansarea economiei: „Pentru aceasta este nevoie de ISD, fonduri europene şi capital cu răbdare, de tipul celui generat de economisirea internă“, spune Adrian Mitroi. 
Adrian Mitroi: „Succesul unui program de finanţare cu FMI a indus întotdeauna autosuficienţa şi deaccelerarea reformelor structurale mult amânate. Cred că, de acum înainte, guvernele vor fi nevoite să fie extrem de responsabile în intermedierea deficitelor bugetare şi vor purta obligatoriu conotaţia de tehnostructură, de relaţionare funcţională şi eficientă cu pieţele şi finanţatorii deficitelor şi necesarului de creştere economică. Guvernele noastre nu vor fi neapărat tehnocrate, dar deciziile lor vor fi obligatoriu tehnocrate. În plus, mi-aş dori ca Banca Centrală să primescă şi grija creşterii economice, după cum cred că nu avem altă soluţie decât să privatizăm întreg procesul de atragere şi utilizare a fondurilor europene“.     

FMI nu e organizaţie de caritate

FMI dă, dar nu o face gratuit şi nu moare de grija pacientului. „Să nu ne aşteptăm ca FMI să se preocupe de exportul de joburi sau de externalizarea şi delocalizarea sectoarelor noastre deficiente competitive. Am exportat până acum, din nefericire, personal priceput spre alte economii, lucrători la PIB-ul altor naţiuni“, spune secretarul general al CFA România. Şi ca orice creditor, e interesat de recuperarea investiţiei, cu profitul aferent: „Nu suntem singurul debitor la FMI. Este normal ca focusul lor să se axeze pe capacitatea noastră de rambursare şi nu pe interesul nostru primordial de creştere economică. În plus, sugestiile pentru politica monetară s-au dovedit mult prea conservatoare şi cred că Banca Centrală a procedat corect, nedându-le curs“, conchide Adrian Mitroi. 

Reţetă panaceu?

Pot fi reţetele FMI în concordanţă cu dorinţa oricărei ţări de creştere (sau redresare) economică sau sunt ele doar nişte reţete de administrat în condiţiile în care pacientul se îndreaptă spre cronicizarea bolii? „Nici un program de suport de la FMI nu va compensa ceea ce trebuie să facem singuri: un controlling financiar şi bugetar foarte strict, o analiză riguroasă a tuturor proiectelor publice de investiţii şi a rentabilităţii lor din punct de vedere economic, financiar şi social. Investiţiile publice nu sunt un panaceu, am dovedit-o în ultimii ani, chiar dacă am alocat procente semnificative din PIB (5%, în medie) spre investiţii. Nici un program de asistenţă financiară nu va putea înlocui discernământul financiar pe care trebuie să îl dovedim constant în alocarea disciplinată a resurselor şi prioritizarea strategică a intereselor economice naţionale“, consideră Adrian Mitroi. 

De unde bani de investiţii?

Adrian Mitroi pune sub semnul îndoielii aportul la creşterea economică a unei ţări al oricărui aranjament financiar de acest tip: „deşi un împrumut nou nu este neapărat un succes, modelul economic după care se ghidează piaţa financiară prezentă este unul extrem de restrictiv pentru finanţarea creşterii economice. Suntem într-o competiţie acerbă pe piaţa de creştere, economia pe care trebuie să o furăm sau importăm de la alţii sau să o extragem intern“. Dar, din păcate, „după patru ani, politicienii noştri (europeni) ne-au convins că mai multă Europa este de preferat la mai puţină şi deci cursul spre statele unite ale Europei este inexorabil“, conchide secretarul general al CFA România.

În loc de concluzii

Ceva mai puţin imperativ şi mai nuanţat este Adrian Mitroi: „orice acord are conotaţii de asigurare financiară şi ar fi înţelept să ne folosim de acestea cât se poate de mult. Până când nu vom fi învăţat să accesăm fonduri europene, să devenim debitor net, trebuie să ne compensăm neputinţa cu o relaţie continuă cu FMI... Ieşirea din criză este un parcurs şi nu un punct de inflexiune, iar orice colaborare în acest efort cu FMI este de folos, deşi mi-aş fi dorit să vedem această colaborare mai mult adversarială şi mai puţin cordială“.    

Mai mult:

Revista ”Piața Financiară”, nr. 3, martie 2012, autor Norel Moise  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu