9 MITURI economice modificate de noua realitate (the full version)
1. Mit: Piata libera este sursa reusitei economice si a capitalismului.
Realitate: Piata libera tinde spre dezechilibru. Economia dezechilibrelor bugetare si a supraindatorarii publice si private este diferita de cea a cresterii sustenabile.
Balanta economica mondiala se inclina spre tarile in dezvoltare. Cel mai performant capitalism al momentului - parca de neoprit, exceleaza intr-o tara cu conducere politica centralizata iar cele mai mari democratii ale lumii, cu economii functionale de piata au inventat pe banda rulanta bailout-ul privat cu bani publici si privatizarea inversa. Noile cuvinte ale dictionarului de economie politica: bail-out, bail-in, supra-acomodari monetare, nationalizari de urgenta ale creditului sau capitalului, salvari de banci private cu banci publici, supra-taxari de profituri sau active bilantiere sau alte tehnici de economie politica experimentala – sunt evidenţe ale melanjului intre politica fiscala si monetara. Insertiile politice de hazard moral au culminat cu o nedreptate economica, justificata insa de europolitic - iertarea de datorie a rau platnicilor. In acelasi timp, exigenta bugetara in forma continuata a fost solutia aplicata pentru cei buni platnici si astfel standardul dublu a devenit norma si nu exceptia suportului economic oferit de catre partenerii politicii si piata bancara a titlurilor suverane.
Intre timp, America isi cauta o noua mantra a finantelor publice iar spectacolul mondial al dezbaterii politice este de fapt aplicabil tuturor natiunilor dezvoltate: in batalia dintre clasa avuta si cea mai putin favorizata, clasa de mijloc este cea care pierde cel mai mult din teritoriile oportunitatillor economice greu cucerite prin supraindatorare. Nici in cele mai spectaculoase filme de actiune Air Force One nu a fost nevoit sa ramana la sol din motive de…contabilitate.
Intre timp ce Europa si America se intrec cu ineptitudine politica si inabilitate a compromisului, superascendenta economica a Asiei (Rusia, China, Corea de Sud) si Africii (sub sahariana), atat ca productori dar si consumatori, a devenit noua realitate economica mondiala, aproape complet ignorata politic. Modificarea tectonica a demografiei (cea mai mare din istorie; de ex. 250 miloane de chinezi au iesit din saracie in ultimii ani), de la rural la urban, de la manufactura la servicii domestice si consum, cu o clasa de mijloc nerabdatoare catre succesul economic. Vitalitatea antreprenoriala din aceste regiuni ale lumii, cu cel mai mare potential de crestere economica si agilitatea lor in urmarirea oportunitatilor (Generatia Gheparzilor – cum e denumita in Africa) nu este doar avantajul competitiv al productiei mai ieftine dar mai ales avantajul comparativ al unui consumator smart si neblazat care se emancipeaza repede si digital si care, cel mai important, nu are datorii.
Comparatia dinamicii economice africane cu frustrarea indignados europeni (supraeducati pe datorie dar fara abilitati profesionale de meserie cautata in si confirmata de piata) sau cu ocupantii de Wall Street (pentru care jobul este doar de ofis) este cu atat mai relevanta cand se suprapune pe achizitia -majoritar prin ISD sau prin capitalizare concomitenta cu transfer de tehnologie- a intregului continent African de catre smart-interesul comercial si financiar Asiatic si Euro Asiatic.
Un exemplu recent, Norvegia a pierdut cele 90% din piata de somon din China, peste noapte. Nu surprinzator, cel mai mare exportator al lumii are acum si cea mai deschisa economie a lumii, cu mai mult de 55% din PIB bazat pe export, sectorul privat contribuie cu doua treimi la GDP si cu peste 90% la crearea de joburi noi. In ultimii trei ani ISD din Africa s-au triplat, cu investitii masive in infrastructura, in noi capacitati de productie industriala - cele independente de voalatila industrie a materiilor prime, de capriciile naturale sau de asistenta externa tehnologica sau financiara ulterioara. Cresterea economica din aceasta zona a lumii apare natural si firesc, prin energia economica nationala sustinuta de interesul financiar al primilor si celor mai antreprenori investitori. Ca rezultat al acestei presiunii comerciale si financiare, mai devreme decat mai tarziu, capacitatile de productie se vor fi mutat complet din Europa in Magreb in urmatorii cativa ani, nu doar din motive de avantaj cert de competitivitate ci mai ales din beneficul proximitatii de consumator.
2. Mit: Politica monetara si fiscala sunt doua strategii diferite care se folosesc alternativ
Realitate: Cele 2 politici sunt interschimbabile. In democratiile avansate, bancile centrale sunt un fel de agentii guvernamentale, care intermediaza steril monetar deficitul public
Bancile centrale conteaza esential in peisajul economic si financiar actual si raman prietenul de reala nadejde pentru politic. Apelulul leaderului politic la sprijinul de ultima instanta al monetarului (banca centrala) a devenit norma si nu exceptia, atat in America, Asia (Japonia) sau Europa. Dupa deluviul monetar si apoi tinerea sub aparatele monetare de supravietuire de catre bancile centrale a economiilor, bilanturile mult prea mari ale bancilor centrale intermediaza masiv produsul intern brut national respectiv. Din acesta intersectie ca un T se poate iesi doar prin vanzarea acestori titluri de deficit, adica urmatorul tur de pista extrem de dificil este acela al dezintermedierii de catre bancile centrale a titlurilor de deficit finantate. Piata si economia mondiala au insa nevoie de initierea acestor masuri de sobrietate monetara care sa inceapa sa puna sistematic presiune pe modelele de business inadecvate si neadaptate hipercompetitivitatii economice mondiale prezente. Distorsiunea competitiei economice indusa de favoritismele monetare isi manifesta si efectul secundar negativ, odata ce aceste masurile sunt extrase. Cand si cum vor fi aplicate aceste diminuari ale lichiditatilor injectate de catre bancile centrale, va conta in culoarea apetitului global la risc, pretul acestui risc si interesul acestuia de a finanta necesarul de crestere economica, in contextul general cu vant din fata al dezintermedierii cu orice pret si al reducerii fluxurilor de capital la orice pret, catre economiilor de emergenta, inclusiv Romania.
Iesirea din aceast impasse economic se face doar prin vanzarea titlurilor detinute, iar matematic, ca urmare a acestui reglaj, dobazile ar trebui sa cresca. Dupa acest scenariu, investitorul comparator de titluri nu le mai achizitioneaza pe cele cu scadenta indepartata, apare ca – e prea multa incertitudine de inflatie/randament real si crestere economica pe extensia pe termen lung a curbei de randament; astfel, e mai simpla, precauta si mai profitabila speculatia de front-end ul curbelor de randament, adica finantarea doar a titlurilor care ajung mai repede la scadenta. Acest joc precaut este insa detrimental finantarii deficitelor si mai ales a celor necesare cresterii economice si de joburi. Fiecare punct in plus la dobanda scade probabil unul din crestere economica (o relatie de cauzalitate si nu de coincidenta -care aparent tine pe termen mediu) si probabil creste cu cel putin jumatate de procent rata somajului natural.
Sistemul financiar bancar, economia nominala a beneficiat mai mult decat cea reala de acest suport monetar, pana acum regimul unor dobanzi mai mici nu a reusit sa opreasca dinamica negativa a creditului privat. Economia monetara s-a folosit de durata financiara mica a portofoliilor de titluri suverane detinute de banci si de scadenta refinantata usor de fiecare data (in primul rand datorita operatiunii de extindere de lichiditate gen ECB). Cu un asemenea suport nelimitat cantitativ si in durata mai mult decat necesara, marile banci comerciale au folosit aproape fara risc si fara scrupule tactica de carry-trade si astfel reusesc sa se mentina in parametrii de profit operational acceptabil atat pentru actionari cat si pentru reglementatori (carry trade: de exemplu, imprumut de yen sau euro si plasare fondurilor in alta moneda - dolar/euro sau leu pentru castig de diferential de dobanda; castigul este fara risc, daca moneda de imprumut nu se apreciaza fata de cea de plasament). Aprecierea yenului, ca efect al negocierilor bugetare din America, arata ca nici macar aceasta strategie, altadata infailibila, nu mai functioneaza intotdeauna sau pentru toti.
3. Mit: Intr-o economie moderna - cel mai bun masurator al perfomantei este piata, evaluare de catre bursa, cotatia activelor, interesul capitalistului
Realitate: Divortul (cu acordul partilor) intre piata si economie nu mai este o anomalie temporara. Piata (economia financiara) se coreleaza rar si imprevizibil cu economia reala
Atat timp cat economia financiara este printesa si cea reala este cenusareasa, piata sconteaza evolutia asteptata a economiei care tine sa iasa din recesiune, cu valori mai favorabile de real estate si ale activelor financiare ale indivizilor ignorand dinaminca negativa a creditului privat (cel care creaza joburi) in favoarea celui public (cel care mentine joburi). Acest avans al pietei se sprijina in principal pe politicile ultra-acomodative instituite sau promise a fi mentinute de bancile centrale - cei mai buni prieteni ai politicienilor. Suportul bancilor centrale trebuia sa fie unul temporar, de sprijin pentru politic pe reforme structurale de avans de competitivitate, dar s-a dovedit a fi in principal un regulator al presiunii puse pe politicieni pentru initierea reformelor de substanta.
4. Mit: Inegalitatea sociala poate fi depasita prin egalitatea sanselor economice si prin educatie
Realitate: De la cine are carte are parte (si sigur un job) la meseria este bratara de aur (job sigur)
Inegalitatea crescanda intre top 20 si ultimii 20% din populatie se manifesta prin faptul ca in termeni de fiscalitate efectiva - cei bogati (inclusiv marile corporatii) sunt taxati implicit mai putin ca oricand. Clasa de mijloc asista astfel neputincioasa la razboiul intre cele doua extreme, in timp ce isi traieste propria drama - cea a oportunitatilor economice profesionale si personale in scadere. Iar pentru cei mai saraci sau fara job de mult timp, prospectul economic este in continuare sumbru si nepromitator. Din pacate, avansul de nivel de trai al claselor economice mai putin avute a incetinit, iar acest nivel de trai se transfera inexorabil spre economiile mai dinamice, cu politicieni mai priceputi, cu o populatie mai antreprenoriala si determinata spre dobandire de bunastare si avutie prin productie reala si nu doar prin renta financiara sau stipendii guvernamentale.
5. Mit: Crearea de avere pentru actionari sau pentru binele public sunt primul obiectiv al unui manager respectiv politician.
Realitate: Cresterea economica sub-optimala nu este echivalenta cu competitivitate mai mare si nici cu cresterea nivelului de trai. Activitatea nu este echivalenta cu productivitatea.
Politicienii si leaderii economici lucreaza si opereaza pentru prosperitatea constituentilor si a stakeholder-ilor iar recompensarea acestora doar dupa performanta, poate alinia interesele agentului cu cele ale cetateanului respectiv proprietarului de interes economic.
Managerii au devenit mai puternici decat actionarii, iar cei mai buni dintre ei sunt la mare cautare, tocmai acum cand increderea in politician si in leader este mai scazuta ca oricand in istoria recenta. Deficitul de leadership economic si politic face ca marii politicieni sa cada foarte usor in clasamentele de incredere, in primul rand datorita lipsei de inspiratie in metodele economice si de reforma. Remarcabil este ca lederii politici cei mai de succes au imprumutat din metodele, disciplina, comunicarea si stilul executivilor de la privat.
Cum in economie si finante, se considera ca majoritatea greseste intotdeauna, in politica, majoritatea are intotdeauna dreptate – masurile de reforma economica dificila nu merg mana in mana cu votul politic. Fara sa reusim sa maximizam acest compromis, asumandu-ne mai intai partea dificila, ramanem si pe mai departe in purgatoriul datoriei fara folos si sub penitenta austeritatii meritate pana la urmatorul bail-out sau cine stie, miracol economic. Daca nu se intampla aceasta minune, atunci vom pasa elegant copiilor nostrii rezultatele nereusitelor noastre alegeri economice si politice, pentru ca ne este mai la indemana asa. Pana atunci, merita amintita observatia lui Galbraith: in economie, majoritatea greseste intotdeauna.
6. Mit: Pretul caselor poate merge doar in sus. Visul American e visul tuturor: proprietar casa
Realitate: Nereusita economica imobiliara nu este o problema de lichiditate ci de solvabilitate. Visul American si European este cum sa nu ai credit.
In partea cea mai dificila a crizei imobiliare din America, 1 din 4 debitori datorau bancii mai mult decat valoarea de piata a casei (capital personal propriu negativ). Acest procent este mai favorabil acum (1 debitor din 6), si nu pare ca mai este un balast pentru cresterea economica, dupa cum e cazul in Europa. Natiunile, corporatiile si indivizii au fiecare cicluri economice pentru care deciziile economice ar trebui includa capacitatea de mentinere a bonitatii financiare pe durata intregului ciclu economic si de administrare a scenariului celui mai defavorabil. Efectele volatilitatii economice se manifesta la nivel individual iar prioritatile familiei se pot schimba, circumstantele si asteptarile individului se pot modifica in confruntarea acestuia cu realitatea pietelor iar efectul psihologic al unui stres economic prelungit (rata creditului, rata de schimb) este detrimental nu doar in termeni de prosperitate economica dar si in cei de bunastare sociala si personala.
Ca toata lumea, Europa a incercat sa copieze modelul economic de peste ocean (mai ales in partea lui cea mai deficitara) - daca pretul caselor poate merge doar in sus, atunci: consum de beneficii viitoare si aparenta de nivel de trai in crestere sustinuta prin imprumut de la banca si de la norocul viitor. Criza la nivel economic personal s-a extins la nivel bancar si apoi la nivel national-ajungand in forma de criza economica nationala. Cu uniune politica si monetara dar fara cea fiscala si bancara, Europa a avut disponibile mai putine solutii de management al crizei, iar in momentele critice a aparut ca un mariaj nefericit si disfunctional, in care singurul argument al parteneriatului (politic si nu economic) era cel al consecintelor prea scumpe si de neacceptat ale unui eventual divort.
7. Mitul: Economic, lucrurile bune se intampla de la sine, daca nu faci nici o greseala. Nu exista scurtaturi catre succesul economic si antreprenorial, doar munca si inspiratie.
Realitatea: Presiunea uber-competitiva a lumii contemporane nu ia prizonieri. Pietele libere, atunci cand sunt lasate nesupravegheate, pot esua in alocarea corecta si eficienta a capitalului.
Indestructibilitatea gigantilor comerciali si a leaderilor financiari ai unei perioade nu este permanenta iar suprematia economica nu este infailibila (Merril Lynch, Kodak, AOL). Competitia, adaptarea, incorporarea de tehnologie, managementul agil si abil cu un model de business elastic, pliabil si adaptabil pe realitatile fluide ale schimbarii constante si ale emanciparii globale a consumatorului – sunt ingrediente ale succesului doar temporar. In plus, pentru natiunile in dezvoltare, competitivitatea economica se sustine doar prin finantare cat mai ieftina a cresterii economice – singurul sprijin ce duce la un process constant de convergenta reala la standardul nivelului de trai al natiunilor- exemplu de management politic si economic. O lectie invatata the hard way de catre tarile emergente este ca avantajul comparativ bazat doar pe un cost redus cu munca poate fi usor transportat de catre investitor spre alte piete, atat de productie cat si de desfacere (Magreb). Avantajul comparativ, cel al factorilor de productie moderni (inovatie, cercetare, multidisiplinaritate, controlling total al costurilor) este imun la ciclurile economice iar deficitul de infrastructua are influente economice negative de ne-evitat.
In deficit cronic de ISD, alternativele institutionale de finantare a economiei sunt solutii suboptimale. Rezultatele practice de pana acum arata ca fondurile europene nu finanteaza avans de competitivitate ci doar capital de dezvoltare. Competitia intraeuropeana pentru fonduri este partajata mai degraba politic decat pe criterii de rata interna de rentabilitate a proiectelor finantate. Probabil ca modul prin care acest capital investitional este alocat, desi dupa criterii de generozitate sociala si respectabilitate politica centrala si locala, il face sa fie fragil la externalitati non-economice, predispus la alocare ineficienta si inadecvata, fara efect de multiplicare sau de exemplu pentru economia antreprenoriala. Daca fondurile europene ar fi alocate si administrate privat, oare procesul ar mai fi atat de ineficient?
8. Mit: Economisirea si cumpatarea sunt ingredientele prosperitatii viitoare. Oamenii isi doresc sa iasa la pensie. E mai ieftin sa fii sarac.
Realitate: E foarte scump sa fii sarac. Cu cat esti mai sarac cu atat proportia din averea si veniturile tale puse la investit trebuie sa fie mai mare
In paradigma represiunii financiare, in care randamentul real pe termen scurt este mai degraba negativ, neasumarea de risc este de fapt o pozitie financiara cu risc mai mare. La fel, asumarea de risc valutar, atat pe partea de credit sau pe cea de plasament nu certifica o pozitie net castigatoare, nici macar pe termen scurt sau mediu. Altfel spus, daca fezabilitatea unei decizii financiare (credit, depozit, consum sau de investitii) depinde de moneda acestuia, atunci operatiunea nu este suficient de robusta la asperitatile unui ciclu economic complet. Investitorul sau debitorul isi asuma astfel si risc valutar, pe langa riscurile recomandabile si firesti bonitate a emitentului, de maturitate a titlurilor sau de cantitate de risc a investitiei sau creditului. Daca aceste riscuri firesti recompenseaza, de cele mai multe ori, pe investitor pentru asumarea lor, riscul valutar sau de marfuri este unul care aduce probabilitati majoritare de pierdere de avere economica si de aceea nu este, in general, recomandat investitorilor care nu si-l pot permite prin pierdere de capital. Portofoliile fara risc, cele cu depozite bancare sau cu alte instrumente cu risc scazut aduc pe termen scurt randamente nominale (dupa inflatie, doar protectia capitalului real) fara return real suplimentar. Acesta poate fi obtinut doar cu asumare de mai mult risc insa castigul real nu este niciodata o certitudine, nici macar in acest caz al riscurilor foarte mici.
9. Mit: Oamenii isi doresc sa iasa la pensie.
Realitate: Oamenii isi doresc oportunitati de avans social si economic la orice varsta.
Un aspect esential al statusului prezent este ca suntem si intr-o criza de oportunitati economice si personale atunci exitul din piata muncii pare solutie, desi la nivel societal si individual acest exit prea timpuriu poate fi o mare pierdere de energie economica si creativa. Aceiasi pierdere se manifesta si in cazul celor care si-ar dori sa intre pe piata muncii sau a celor care lucreaza cu mult sub potentialul lor economic sau intelectual. Sa ne miram atunci ca urmatoarea criza economica va fi legata de un nou punct de inflexiune, de aceasta data a unui sistem de pensii si asigurari medicale si sociale inabil sa prezerveze suficient de multa putere de cumparare participantilor? Si ca sistemele economice care au incurajat individul sa economiseasca si sa fie principalul responsabil cu viitorul lui financiar si al ingrijirii conditiilor lui medicale? Europa, inclusiv cea in dezvoltare, va trebui sa rebuteze complet sistemul de guvernanta economica daca va dori sa imbunatateasca sau macar sa prezerveze nivelul de trai al cetatenilor. Altfel, acest nivel de trai va fi expediat fara intoarcere catre alte populatii mai antreprenoriale economic sau mai responsabile cu finantele lor publice si individuale.
Adrian Mitroi, CFA
instructor la cursul de Finante Comportamentale, ASE Bucuresti
1. Mit: Piata libera este sursa reusitei economice si a capitalismului.
Realitate: Piata libera tinde spre dezechilibru. Economia dezechilibrelor bugetare si a supraindatorarii publice si private este diferita de cea a cresterii sustenabile.
Balanta economica mondiala se inclina spre tarile in dezvoltare. Cel mai performant capitalism al momentului - parca de neoprit, exceleaza intr-o tara cu conducere politica centralizata iar cele mai mari democratii ale lumii, cu economii functionale de piata au inventat pe banda rulanta bailout-ul privat cu bani publici si privatizarea inversa. Noile cuvinte ale dictionarului de economie politica: bail-out, bail-in, supra-acomodari monetare, nationalizari de urgenta ale creditului sau capitalului, salvari de banci private cu banci publici, supra-taxari de profituri sau active bilantiere sau alte tehnici de economie politica experimentala – sunt evidenţe ale melanjului intre politica fiscala si monetara. Insertiile politice de hazard moral au culminat cu o nedreptate economica, justificata insa de europolitic - iertarea de datorie a rau platnicilor. In acelasi timp, exigenta bugetara in forma continuata a fost solutia aplicata pentru cei buni platnici si astfel standardul dublu a devenit norma si nu exceptia suportului economic oferit de catre partenerii politicii si piata bancara a titlurilor suverane.
Intre timp, America isi cauta o noua mantra a finantelor publice iar spectacolul mondial al dezbaterii politice este de fapt aplicabil tuturor natiunilor dezvoltate: in batalia dintre clasa avuta si cea mai putin favorizata, clasa de mijloc este cea care pierde cel mai mult din teritoriile oportunitatillor economice greu cucerite prin supraindatorare. Nici in cele mai spectaculoase filme de actiune Air Force One nu a fost nevoit sa ramana la sol din motive de…contabilitate.
Intre timp ce Europa si America se intrec cu ineptitudine politica si inabilitate a compromisului, superascendenta economica a Asiei (Rusia, China, Corea de Sud) si Africii (sub sahariana), atat ca productori dar si consumatori, a devenit noua realitate economica mondiala, aproape complet ignorata politic. Modificarea tectonica a demografiei (cea mai mare din istorie; de ex. 250 miloane de chinezi au iesit din saracie in ultimii ani), de la rural la urban, de la manufactura la servicii domestice si consum, cu o clasa de mijloc nerabdatoare catre succesul economic. Vitalitatea antreprenoriala din aceste regiuni ale lumii, cu cel mai mare potential de crestere economica si agilitatea lor in urmarirea oportunitatilor (Generatia Gheparzilor – cum e denumita in Africa) nu este doar avantajul competitiv al productiei mai ieftine dar mai ales avantajul comparativ al unui consumator smart si neblazat care se emancipeaza repede si digital si care, cel mai important, nu are datorii.
Comparatia dinamicii economice africane cu frustrarea indignados europeni (supraeducati pe datorie dar fara abilitati profesionale de meserie cautata in si confirmata de piata) sau cu ocupantii de Wall Street (pentru care jobul este doar de ofis) este cu atat mai relevanta cand se suprapune pe achizitia -majoritar prin ISD sau prin capitalizare concomitenta cu transfer de tehnologie- a intregului continent African de catre smart-interesul comercial si financiar Asiatic si Euro Asiatic.
Un exemplu recent, Norvegia a pierdut cele 90% din piata de somon din China, peste noapte. Nu surprinzator, cel mai mare exportator al lumii are acum si cea mai deschisa economie a lumii, cu mai mult de 55% din PIB bazat pe export, sectorul privat contribuie cu doua treimi la GDP si cu peste 90% la crearea de joburi noi. In ultimii trei ani ISD din Africa s-au triplat, cu investitii masive in infrastructura, in noi capacitati de productie industriala - cele independente de voalatila industrie a materiilor prime, de capriciile naturale sau de asistenta externa tehnologica sau financiara ulterioara. Cresterea economica din aceasta zona a lumii apare natural si firesc, prin energia economica nationala sustinuta de interesul financiar al primilor si celor mai antreprenori investitori. Ca rezultat al acestei presiunii comerciale si financiare, mai devreme decat mai tarziu, capacitatile de productie se vor fi mutat complet din Europa in Magreb in urmatorii cativa ani, nu doar din motive de avantaj cert de competitivitate ci mai ales din beneficul proximitatii de consumator.
2. Mit: Politica monetara si fiscala sunt doua strategii diferite care se folosesc alternativ
Realitate: Cele 2 politici sunt interschimbabile. In democratiile avansate, bancile centrale sunt un fel de agentii guvernamentale, care intermediaza steril monetar deficitul public
Bancile centrale conteaza esential in peisajul economic si financiar actual si raman prietenul de reala nadejde pentru politic. Apelulul leaderului politic la sprijinul de ultima instanta al monetarului (banca centrala) a devenit norma si nu exceptia, atat in America, Asia (Japonia) sau Europa. Dupa deluviul monetar si apoi tinerea sub aparatele monetare de supravietuire de catre bancile centrale a economiilor, bilanturile mult prea mari ale bancilor centrale intermediaza masiv produsul intern brut national respectiv. Din acesta intersectie ca un T se poate iesi doar prin vanzarea acestori titluri de deficit, adica urmatorul tur de pista extrem de dificil este acela al dezintermedierii de catre bancile centrale a titlurilor de deficit finantate. Piata si economia mondiala au insa nevoie de initierea acestor masuri de sobrietate monetara care sa inceapa sa puna sistematic presiune pe modelele de business inadecvate si neadaptate hipercompetitivitatii economice mondiale prezente. Distorsiunea competitiei economice indusa de favoritismele monetare isi manifesta si efectul secundar negativ, odata ce aceste masurile sunt extrase. Cand si cum vor fi aplicate aceste diminuari ale lichiditatilor injectate de catre bancile centrale, va conta in culoarea apetitului global la risc, pretul acestui risc si interesul acestuia de a finanta necesarul de crestere economica, in contextul general cu vant din fata al dezintermedierii cu orice pret si al reducerii fluxurilor de capital la orice pret, catre economiilor de emergenta, inclusiv Romania.
Iesirea din aceast impasse economic se face doar prin vanzarea titlurilor detinute, iar matematic, ca urmare a acestui reglaj, dobazile ar trebui sa cresca. Dupa acest scenariu, investitorul comparator de titluri nu le mai achizitioneaza pe cele cu scadenta indepartata, apare ca – e prea multa incertitudine de inflatie/randament real si crestere economica pe extensia pe termen lung a curbei de randament; astfel, e mai simpla, precauta si mai profitabila speculatia de front-end ul curbelor de randament, adica finantarea doar a titlurilor care ajung mai repede la scadenta. Acest joc precaut este insa detrimental finantarii deficitelor si mai ales a celor necesare cresterii economice si de joburi. Fiecare punct in plus la dobanda scade probabil unul din crestere economica (o relatie de cauzalitate si nu de coincidenta -care aparent tine pe termen mediu) si probabil creste cu cel putin jumatate de procent rata somajului natural.
Sistemul financiar bancar, economia nominala a beneficiat mai mult decat cea reala de acest suport monetar, pana acum regimul unor dobanzi mai mici nu a reusit sa opreasca dinamica negativa a creditului privat. Economia monetara s-a folosit de durata financiara mica a portofoliilor de titluri suverane detinute de banci si de scadenta refinantata usor de fiecare data (in primul rand datorita operatiunii de extindere de lichiditate gen ECB). Cu un asemenea suport nelimitat cantitativ si in durata mai mult decat necesara, marile banci comerciale au folosit aproape fara risc si fara scrupule tactica de carry-trade si astfel reusesc sa se mentina in parametrii de profit operational acceptabil atat pentru actionari cat si pentru reglementatori (carry trade: de exemplu, imprumut de yen sau euro si plasare fondurilor in alta moneda - dolar/euro sau leu pentru castig de diferential de dobanda; castigul este fara risc, daca moneda de imprumut nu se apreciaza fata de cea de plasament). Aprecierea yenului, ca efect al negocierilor bugetare din America, arata ca nici macar aceasta strategie, altadata infailibila, nu mai functioneaza intotdeauna sau pentru toti.
3. Mit: Intr-o economie moderna - cel mai bun masurator al perfomantei este piata, evaluare de catre bursa, cotatia activelor, interesul capitalistului
Realitate: Divortul (cu acordul partilor) intre piata si economie nu mai este o anomalie temporara. Piata (economia financiara) se coreleaza rar si imprevizibil cu economia reala
Atat timp cat economia financiara este printesa si cea reala este cenusareasa, piata sconteaza evolutia asteptata a economiei care tine sa iasa din recesiune, cu valori mai favorabile de real estate si ale activelor financiare ale indivizilor ignorand dinaminca negativa a creditului privat (cel care creaza joburi) in favoarea celui public (cel care mentine joburi). Acest avans al pietei se sprijina in principal pe politicile ultra-acomodative instituite sau promise a fi mentinute de bancile centrale - cei mai buni prieteni ai politicienilor. Suportul bancilor centrale trebuia sa fie unul temporar, de sprijin pentru politic pe reforme structurale de avans de competitivitate, dar s-a dovedit a fi in principal un regulator al presiunii puse pe politicieni pentru initierea reformelor de substanta.
4. Mit: Inegalitatea sociala poate fi depasita prin egalitatea sanselor economice si prin educatie
Realitate: De la cine are carte are parte (si sigur un job) la meseria este bratara de aur (job sigur)
Inegalitatea crescanda intre top 20 si ultimii 20% din populatie se manifesta prin faptul ca in termeni de fiscalitate efectiva - cei bogati (inclusiv marile corporatii) sunt taxati implicit mai putin ca oricand. Clasa de mijloc asista astfel neputincioasa la razboiul intre cele doua extreme, in timp ce isi traieste propria drama - cea a oportunitatilor economice profesionale si personale in scadere. Iar pentru cei mai saraci sau fara job de mult timp, prospectul economic este in continuare sumbru si nepromitator. Din pacate, avansul de nivel de trai al claselor economice mai putin avute a incetinit, iar acest nivel de trai se transfera inexorabil spre economiile mai dinamice, cu politicieni mai priceputi, cu o populatie mai antreprenoriala si determinata spre dobandire de bunastare si avutie prin productie reala si nu doar prin renta financiara sau stipendii guvernamentale.
5. Mit: Crearea de avere pentru actionari sau pentru binele public sunt primul obiectiv al unui manager respectiv politician.
Realitate: Cresterea economica sub-optimala nu este echivalenta cu competitivitate mai mare si nici cu cresterea nivelului de trai. Activitatea nu este echivalenta cu productivitatea.
Politicienii si leaderii economici lucreaza si opereaza pentru prosperitatea constituentilor si a stakeholder-ilor iar recompensarea acestora doar dupa performanta, poate alinia interesele agentului cu cele ale cetateanului respectiv proprietarului de interes economic.
Managerii au devenit mai puternici decat actionarii, iar cei mai buni dintre ei sunt la mare cautare, tocmai acum cand increderea in politician si in leader este mai scazuta ca oricand in istoria recenta. Deficitul de leadership economic si politic face ca marii politicieni sa cada foarte usor in clasamentele de incredere, in primul rand datorita lipsei de inspiratie in metodele economice si de reforma. Remarcabil este ca lederii politici cei mai de succes au imprumutat din metodele, disciplina, comunicarea si stilul executivilor de la privat.
Cum in economie si finante, se considera ca majoritatea greseste intotdeauna, in politica, majoritatea are intotdeauna dreptate – masurile de reforma economica dificila nu merg mana in mana cu votul politic. Fara sa reusim sa maximizam acest compromis, asumandu-ne mai intai partea dificila, ramanem si pe mai departe in purgatoriul datoriei fara folos si sub penitenta austeritatii meritate pana la urmatorul bail-out sau cine stie, miracol economic. Daca nu se intampla aceasta minune, atunci vom pasa elegant copiilor nostrii rezultatele nereusitelor noastre alegeri economice si politice, pentru ca ne este mai la indemana asa. Pana atunci, merita amintita observatia lui Galbraith: in economie, majoritatea greseste intotdeauna.
6. Mit: Pretul caselor poate merge doar in sus. Visul American e visul tuturor: proprietar casa
Realitate: Nereusita economica imobiliara nu este o problema de lichiditate ci de solvabilitate. Visul American si European este cum sa nu ai credit.
In partea cea mai dificila a crizei imobiliare din America, 1 din 4 debitori datorau bancii mai mult decat valoarea de piata a casei (capital personal propriu negativ). Acest procent este mai favorabil acum (1 debitor din 6), si nu pare ca mai este un balast pentru cresterea economica, dupa cum e cazul in Europa. Natiunile, corporatiile si indivizii au fiecare cicluri economice pentru care deciziile economice ar trebui includa capacitatea de mentinere a bonitatii financiare pe durata intregului ciclu economic si de administrare a scenariului celui mai defavorabil. Efectele volatilitatii economice se manifesta la nivel individual iar prioritatile familiei se pot schimba, circumstantele si asteptarile individului se pot modifica in confruntarea acestuia cu realitatea pietelor iar efectul psihologic al unui stres economic prelungit (rata creditului, rata de schimb) este detrimental nu doar in termeni de prosperitate economica dar si in cei de bunastare sociala si personala.
Ca toata lumea, Europa a incercat sa copieze modelul economic de peste ocean (mai ales in partea lui cea mai deficitara) - daca pretul caselor poate merge doar in sus, atunci: consum de beneficii viitoare si aparenta de nivel de trai in crestere sustinuta prin imprumut de la banca si de la norocul viitor. Criza la nivel economic personal s-a extins la nivel bancar si apoi la nivel national-ajungand in forma de criza economica nationala. Cu uniune politica si monetara dar fara cea fiscala si bancara, Europa a avut disponibile mai putine solutii de management al crizei, iar in momentele critice a aparut ca un mariaj nefericit si disfunctional, in care singurul argument al parteneriatului (politic si nu economic) era cel al consecintelor prea scumpe si de neacceptat ale unui eventual divort.
7. Mitul: Economic, lucrurile bune se intampla de la sine, daca nu faci nici o greseala. Nu exista scurtaturi catre succesul economic si antreprenorial, doar munca si inspiratie.
Realitatea: Presiunea uber-competitiva a lumii contemporane nu ia prizonieri. Pietele libere, atunci cand sunt lasate nesupravegheate, pot esua in alocarea corecta si eficienta a capitalului.
Indestructibilitatea gigantilor comerciali si a leaderilor financiari ai unei perioade nu este permanenta iar suprematia economica nu este infailibila (Merril Lynch, Kodak, AOL). Competitia, adaptarea, incorporarea de tehnologie, managementul agil si abil cu un model de business elastic, pliabil si adaptabil pe realitatile fluide ale schimbarii constante si ale emanciparii globale a consumatorului – sunt ingrediente ale succesului doar temporar. In plus, pentru natiunile in dezvoltare, competitivitatea economica se sustine doar prin finantare cat mai ieftina a cresterii economice – singurul sprijin ce duce la un process constant de convergenta reala la standardul nivelului de trai al natiunilor- exemplu de management politic si economic. O lectie invatata the hard way de catre tarile emergente este ca avantajul comparativ bazat doar pe un cost redus cu munca poate fi usor transportat de catre investitor spre alte piete, atat de productie cat si de desfacere (Magreb). Avantajul comparativ, cel al factorilor de productie moderni (inovatie, cercetare, multidisiplinaritate, controlling total al costurilor) este imun la ciclurile economice iar deficitul de infrastructua are influente economice negative de ne-evitat.
In deficit cronic de ISD, alternativele institutionale de finantare a economiei sunt solutii suboptimale. Rezultatele practice de pana acum arata ca fondurile europene nu finanteaza avans de competitivitate ci doar capital de dezvoltare. Competitia intraeuropeana pentru fonduri este partajata mai degraba politic decat pe criterii de rata interna de rentabilitate a proiectelor finantate. Probabil ca modul prin care acest capital investitional este alocat, desi dupa criterii de generozitate sociala si respectabilitate politica centrala si locala, il face sa fie fragil la externalitati non-economice, predispus la alocare ineficienta si inadecvata, fara efect de multiplicare sau de exemplu pentru economia antreprenoriala. Daca fondurile europene ar fi alocate si administrate privat, oare procesul ar mai fi atat de ineficient?
8. Mit: Economisirea si cumpatarea sunt ingredientele prosperitatii viitoare. Oamenii isi doresc sa iasa la pensie. E mai ieftin sa fii sarac.
Realitate: E foarte scump sa fii sarac. Cu cat esti mai sarac cu atat proportia din averea si veniturile tale puse la investit trebuie sa fie mai mare
In paradigma represiunii financiare, in care randamentul real pe termen scurt este mai degraba negativ, neasumarea de risc este de fapt o pozitie financiara cu risc mai mare. La fel, asumarea de risc valutar, atat pe partea de credit sau pe cea de plasament nu certifica o pozitie net castigatoare, nici macar pe termen scurt sau mediu. Altfel spus, daca fezabilitatea unei decizii financiare (credit, depozit, consum sau de investitii) depinde de moneda acestuia, atunci operatiunea nu este suficient de robusta la asperitatile unui ciclu economic complet. Investitorul sau debitorul isi asuma astfel si risc valutar, pe langa riscurile recomandabile si firesti bonitate a emitentului, de maturitate a titlurilor sau de cantitate de risc a investitiei sau creditului. Daca aceste riscuri firesti recompenseaza, de cele mai multe ori, pe investitor pentru asumarea lor, riscul valutar sau de marfuri este unul care aduce probabilitati majoritare de pierdere de avere economica si de aceea nu este, in general, recomandat investitorilor care nu si-l pot permite prin pierdere de capital. Portofoliile fara risc, cele cu depozite bancare sau cu alte instrumente cu risc scazut aduc pe termen scurt randamente nominale (dupa inflatie, doar protectia capitalului real) fara return real suplimentar. Acesta poate fi obtinut doar cu asumare de mai mult risc insa castigul real nu este niciodata o certitudine, nici macar in acest caz al riscurilor foarte mici.
9. Mit: Oamenii isi doresc sa iasa la pensie.
Realitate: Oamenii isi doresc oportunitati de avans social si economic la orice varsta.
Un aspect esential al statusului prezent este ca suntem si intr-o criza de oportunitati economice si personale atunci exitul din piata muncii pare solutie, desi la nivel societal si individual acest exit prea timpuriu poate fi o mare pierdere de energie economica si creativa. Aceiasi pierdere se manifesta si in cazul celor care si-ar dori sa intre pe piata muncii sau a celor care lucreaza cu mult sub potentialul lor economic sau intelectual. Sa ne miram atunci ca urmatoarea criza economica va fi legata de un nou punct de inflexiune, de aceasta data a unui sistem de pensii si asigurari medicale si sociale inabil sa prezerveze suficient de multa putere de cumparare participantilor? Si ca sistemele economice care au incurajat individul sa economiseasca si sa fie principalul responsabil cu viitorul lui financiar si al ingrijirii conditiilor lui medicale? Europa, inclusiv cea in dezvoltare, va trebui sa rebuteze complet sistemul de guvernanta economica daca va dori sa imbunatateasca sau macar sa prezerveze nivelul de trai al cetatenilor. Altfel, acest nivel de trai va fi expediat fara intoarcere catre alte populatii mai antreprenoriale economic sau mai responsabile cu finantele lor publice si individuale.
Adrian Mitroi, CFA
instructor la cursul de Finante Comportamentale, ASE Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu