Băncile centrale contează esențial în peisajul economic
și financiar actual și rămân prietenul de reală nădejde pentru politic,
a declarat Adrian Mitroi, în calitate lector, Investiții și Finanțe
Comportamentale, la Academia de Studii Economice, menționând că,
nesupravegheate, piețele libere pot eșua în alocarea corectă și
eficientă a capitalului.
Acesta a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES,
despre situația prin care trece America astăzi, despre austeritate,
despre clasele sociale și piețele financiare.
AGERPRES: Am văzut prin ce a trecut SUA în ultima perioadă și a găsit o soluție. Cum comentați situația actuală?
Adrian Mitroi: La
început, visul american al unei case a devenit visul tuturor. Acum,
visul tuturor a devenit și visul american: fără datorii. Air Force One a
rămas la sol pentru prima dată din motive... de bani.
Happening-ul
economic american recent poate fi interpretat doar ca o simplă bătălie
politică. Odată ce s-a reușit compromisul politic (în favoarea
majorității și deci a programului mai generos de sănătate publică),
America a hotărât decisiv că problemele interne economice au prioritate
în decizia politică imediată. Probabil aceasta este noua smart politics —
capacitatea de a înțelege schimbările în opinia publică și de a pilota
corporația numită Guvern după principii solide de management financiar
și fiscal responsabil, cu maximizarea compromisurilor. Această bătălie,
sub multiple forme va ieși la suprafață în mod constant, din nou și din
nou — pentru că nu este manifestarea doar a unei crize temporare ci a
unei presiuni sociale și politice dinspre o societate emancipată care
cere seriozitate și responsabilitate politică, mai puțin aroganță, mai
mult compromis și colaborare, transparență și contabilitate a
perfomanței. Iar cursul acțiunii corporației numit Guvern se măsoară în
unități economice clare, ne-negociable: numărul de joburi nou create,
sau cel puțin, al celor menținute. Asistăm astfel la o schimbare
tectonică de opinie, în care balanța intereselor sociale de modificare a
cursului economic către un stat asistențial mai mare, dispus să aibă
grijă nu doar de cei mai puțin norocoși economic, ci și de cei mai puțin
sănătoși. America a intrat în criză fără vulnerabilitatea europeană a
ratei de schimb adverse sau a unei monede prea tari și a început să
caute soluții de ieșire și avans pentru că politica economică adresează
în primul rând menținerea și formarea de joburi. De fapt, ambele
ideologii politice americane sunt ale unor susținători ai consumului —
doar că o parte este pentru consumul de resurse pentru sistem medical și
de protecție socială, cealaltă pentru consumul de menținere a poziției
internaționale dominante economic, politic și militar.
AGERPRES: America experimentează acum un nou model, este adevărat?
Adrian Mitroi: America
experimentează modelul European: bătălia pentru resurse începe înainte
de fabricarea lor. America se schimbă văzând cu ochii, ea nu mai este
cea pur capitalistă și hipercompetitivă. Acest privilegiu este relocat
sistematic și irevocabil către Asia, iar Europa este doar un spectator
al acestei migrații economice, cu liderii ei politici inactivi (cu
excepția unui singur leader notabil, dar care evident nu dorește să își
asume hegemonia politică și economică unională) care pierd ușor și
repede sprijinul popular — în așa fel încât reformele dure, de
substanță, de avans de productivitate și competitivitate, de
contracarare a acestui exod economic, nici nu mai încap pe agenda
politică. Cum în economie și finanțe se consideră că majoritatea
greșește, în politică, majoritatea are întotdeauna dreptate — măsurile
de reformă economică dificilă nu merg mână în mână cu votul politic.
AGERPRES: Ce puteți spune despre avantajul competitiv versus cel comparativ?
Adrian Mitroi: În
timp ce Europa își intermediază deficitele publice în proporție de 2/3
prin marile sale bănci și astfel creditul suveran (întreținătorul de
joburi) devine cel mai important concurent al celui privat (creatorul de
joburi), un avantaj pentru America și Asia este că își finanțează
deficitele publice în special pe piața liberă. În America și în Asia
concurența privată intensă face piața muncii să fie flexibilă și mobilă,
adaptabilă și centrată pe client. Un american care și-a pierdut
serviciul poate opera temporar, fără rușine, un taxi, definindu-se
"între două joburi sau și în căutare de oportunități". În schimb, un
european nu poate face acest lucru cu aceiași dezinvoltură
antreprenorială de recalificare sau repoziționare geografică după
oportunitățile economice. Efortul suplimentar pentru depășirea
diferențelor culturale sau a celor de limbă de business nu lasă
schimburile economice europene să optimizeze între criteriile de avantaj
competitiv, cele care balansează, realocă, premiază, dar și pedepsește
capitalul (în toate formele lui) după performanță.
AGERPRES: S-a dovedit agilă America în găsirea unei soluții?
Adrian Mitroi: America
s-a dovedit, deocamdată, mai agilă în găsirea de soluții, în primul
rând pentru că discursul și acțiunea politică sunt centrate pe economie
și crearea de joburi. După patru ani de creștere economică, PIB per
capita a ajuns în sfârșit la valorile dinainte de criză, șomajul scade,
băncile par mai viguroase și mai puțin apatice în a finanța economia
după ce au reușit să plătească înapoi cei 250 miliarde de dolari ajutor
din bani publici. Bursa a întrecut nivelul pre criză (Google peste 1000
dolari, Facebook de neoprit, IPO Twitter), la fel ca și valoarea netă a
averilor individuale (dependentă în special de valoarea celei mai mari
părți a acesteia — activul imobiliar; un debitor imobiliar din șase are
în continuare un credit mai mare decât valoarea medie a proprietății),
iar venitul mediu este doar cu 5% mai mic decât era în septembrie 2008
(The Wall Street Journal, 9 Sept, 2013). Marile corporații digitale
americane au cucerit lumea și sunt acum formatoare de treduri și mari
deținătoare de fonduri cash.
AGERPRES: Cât de mult contează băncile centrale în perisajul economic și financiar actual?
Adrian Mitroi:
Băncile centrale contează esențial în peisajul economic și financiar
actual și rămân prietenul de reală nădejde pentru politic. Apelul
leaderului politic la sprijinul de ultima instanță al monetarului (banca
centrală) a devenit normă și nu excepția, atât în America, Asia
(Japonia) sau Europa. După deluviul monetar și apoi ținerea sub
aparatele monetare de supraviețuire de către băncile centrale a
economiilor — bilanțurile prea mari ale băncilor centrale au ajuns să
intermedieze o parte semnificativă a produsului intern brut național
respectiv. Din această intersecție ca un T se poate ieși doar prin
vânzarea acestor titluri de deficit, adică următorul tur de pistă extrem
de dificil este acela al dezintermedierii de către băncile centrale a
acestor titluri suverane. Piața și economia mondială au însă nevoie de
inițierea acestor măsuri de sobrietate monetară care să înceapă să pună
sistematic presiune pe modelele de business inadecvate și neadaptate
hipercompetitivității economice mondiale prezente. Distorsiunea
competiției economice indusă de favoritismele monetare își manifestă și
efectul secundar negativ, odată ce aceste măsuri vor fi extrase. Când și
cum vor fi aplicate aceste diminuări ale lichidităților injectate de
către băncile centrale va conta în culoarea apetitului global la risc,
în prețul acestui risc și va modifica interesul acestuia de a finanța
necesarul de creștere economică, în contextul general al
dezintermedierii cu orice preț și al reducerii fluxurilor de capital la
orice preț.
AGERPRES: Efectele volatilității economice se pot vedea și la nivel individual?
Adrian Mitroi:
În partea cea mai dificilă a crizei imobiliare din America, 1 din 4
debitori datorau băncii mai mult decât valoarea de piață a casei
(capital personal propriu negativ). Acest procent este mai favorabil
acum (1 debitor din 6), și nu pare că mai este principalul balast pentru
creșterea economică, după cum e cazul în Europa. Națiunile,
corporațiile, dar și indivizii urmează fiecare cicluri economice
specifice pentru care deciziile administrative ar trebui includă
capacitatea de menținere a bonității financiare pe durata întregului
ciclu economic și de management al scenariului celui mai defavorabil.
Efectele volatilității economice se manifestă la nivel individual, iar
prioritățile familiei se pot schimba, circumstanțele și așteptările
individului se pot modifica în confruntarea acestuia cu realitatea
piețelor, iar efectul psihologic al unui stres economic prelungit (rata
creditului, rata de schimb) este detrimental nu doar în termeni de
prosperitate economică, dar și în cei de bunăstare socială și personală.
AGERPRES: Este austeritatea economică în folosul generațiilor viitoare?
Adrian Mitroi:
Traducerea americană și anglo saxonă a austerității presupune
cheltuieli guvernamentale mai mari la pachet cu taxe mai ridicate
(Keynes, Krugman, Reich); în traducere teutonă: cheltuieli publice mai
mici, dar taxe mai mari, și forma cea mai drastică a definiției
austerității, în traducerea școlii Austriece — cheltuieli publice și un
guvern cât mai mic, dar și taxe și impozite cât mai scăzute — adică
dieta sectorului public și fitness economic pentru sectorul privat, cel
aducător de joburi și creștere economică. America, în demersul de
întremare economică, fără timiditatea europeană, a aplicat agresiv ceea
ce învățase și făcuse după prescrierile lui Kenyes împotriva marii
depresiuni economice. Concomitent, banca centrală FED a topit rata
dobânzii pe termen scurt la 0% (după cum îi învățase și pe japonezi să o
facă în ultimii 20 de ani pentru a combate malignul economic al
deflației și al scăderii generalizate și prelungite a prețurilor).
Argumentația pentru teritoriul necartografiat al monetizării deficitului
cu peste 30% din PIB era că toate aceste cheltuieli guvernamentale
(atât pe proiecte dar și pe achiziția de titluri lungi) vor compensa, pe
principiul vaselor comunicante, deficitul persistent de cerere privată.
După prescrierea rețetei de însănătoșire economică prescrisă de
doctorul FED, acesta a și printat (electronic) aproape 3 trilioane de
dolari muniție lichidă pentru achiziția de titluri pe termen mai lung,
cu scopul clar, fără echivoc: rata dobânzilor pe termen mediu și lung
trebuie să scadă semnificativ — doar așa ridicăm moralul consumatorului,
valoarea de piață a casei debitorului, valoarea de piață a fondului de
pensii a investitorului dar și mâna alegătorului. Un sprijin nesperat
pentru americani a venit din partea crizei economice care a prins Europa
complet nepregătită. Obligațiunile guvernamentale și corporatiste (un
instrument cheie al unei economii de piață funcționale) reușesc magicul
de a pune eticheta electronică cu prețul corect al riscului. Acest preț
este aparatul de măsură al costului capitalului, cel prin care se alocă
productiv capitalul public și privat, distorsionarea acestui preț având
în cele din urmă un singur efect (coșmarul managerului finanțelor
publice sau al bancherului central) — lipsa de interes pentru investirea
acestui capital.
AGERPRES: Ce se întâmplă cu clasele sociale?
Adrian Mitroi: Clasa
săracă merge în paradis, iar clasa avută în paradisuri fiscale. Clasa
de mijoc merge la bancă. Supracomodarea monetară, inventată în America
apoi transportată cu succes atât peste Atlantic, Pacific și Canalul
Mânecii are efecte pentru cele trei clase mari de indivizi.
Cei
avuți vor percepe în mediul investițional prezent o primă de risc
insuficientă pentru plasamentelor lor și vor prefera dezintermedierea și
optimizarea taxelor pe care le au de plătit; fiindcă averea lor este
majoritar financiară, rate mai mici de dobândă înseamnă specific rate de
actualizare a fluxurilor viitoare de cash flow mai mici și implicit
valori prezente mai mari ale acestor active financiare .
Cei mai
puțin avuți devin și mai săraci, pentru că nu pot beneficia semnificativ
de ciclul economic al scăderii dobânzilor pentru că averea individuală
este compusă în special de active reale; totuși, deflația valorii
acestora poate încetini favorabil acest proces.
Clasa de mijoc, cea
care pierde în acest joc dur între cele două extreme, are o singură
grijă: cum să își reducă datoria și să își păstreze nivelul de trai
câștigat cu educație și renunțări. Creditul care părea altă dată
sustenabil (din punct de vedere al certitudinii veniturilor) devine
dificil de refinanțat la dobânzile favorabile mai mici pentru că
valoarea de piață a activului poate fi mai mică decât valoarea debitului
(capitalul negativ); singura soluție în asemenea situație de bilanț
individual insolvabil este menținerea veniturilor operaționale pentru
plata obligațiilor, adică păstrarea jobului. Economic, pericolul prezent
și clar este cel al lipsei unui job și astfel, în prioritățile
individuale, locul de muncă devine esențial.
În timp ce Europa și
America se întrec cu inaptitudine politică și inabilitate a
compromisului, superascendența economică a Asiei (Rusia, China, Coreea
de Sud) și Africii (sub sahariană), atât ca producători dar și
consumatori, a devenit noua realitate economică mondială, aproape
ignorată: modificarea tectonică a demografiei (cea mai mare din istorie;
de exemplu 250 milioane de chinezi au ieșit din sărăcie în ultimii
ani), migrația de la rural la urban, de la manufactură la servicii
domestice și la consum, cu o clasă de mijloc nerăbdătoare către succesul
economic. Vitalitatea antreprenorială din aceste regiuni ale lumii, cu
cel mai mare potențial de creștere economică și agilitatea lor în
urmărirea oportunităților (Generația Gheparzilor — cum e denumită în
Africa) nu este doar avantajul competitiv al producției mai ieftine dar
mai ales avantajul comparativ al unui consumator smart și neblazat care
se emancipează repede și digital și care, cel mai important, nu are
datorii. Între timp, America își caută o nouă mantra a finanțelor
publice, iar spectacolul mondial al dezbaterii politice este de fapt
aplicabil tuturor națiunilor dezvoltate: în bătălia dintre clasa avută
și cea mai puțin favorizată, clasa de mijloc este cea care pierde cel
mai mult din teritoriile oportunităților economice greu cucerite prin
supraîndatorare. Nici în cele mai spectaculoase filme de acțiune Air
Force One nu a fost nevoit să rămână la sol din motive de contabilitate.
AGERPRES: Piețele libere pot eșua în alocarea corectă și eficientă a capitalului dacă sunt nesupravegheate?
Adrian Mitroi: Nesupravegheate,
piețele libere pot eșua în alocarea corectă și eficientă a capitalului.
Comparația dinamicii economice africane cu frustrarea indignados
europeni (supraeducați pe datorie dar fără abilități profesionale de
meserie căutată în și confirmată de piață) sau cu ocupanții de Wall
Street (pentru care jobul este doar de office 'un fel de glumă, dar
poate mai bine nu') este cu atât mai relevantă când se suprapune pe
achiziția — majoritar prin ISD (investiții străine directe n.r.) sau
prin capitalizare concomitentă cu transfer de tehnologie a întregului
continent African de către smart-interesul comercial și financiar
Asiatic și Euro Asiatic. Un exemplu recent, Norvegia a pierdut cele 90%
din piață de somon din China, peste noapte. Nu surprinzător, cel mai
mare exportator al lumii are acum și cea mai deschisă economie a lumii,
cu mai mult de 55% din PIB bazat pe export, sectorul privat contribuie
cu două treimi la GDP și cu peste 90% la crearea de joburi noi. În
ultimii trei ani ISD din Africa s-au triplat, cu investiții masive în
infrastructură, în noi capacități de producție industrială — cele
independente de volatila industrie a materiilor prime, de capriciile
naturale sau de asistență externă tehnologică sau financiară ulterioară.
Creșterea economică din această zonă a lumii apare natural și firesc,
prin energia economică națională susținută de interesul financiar al
primilor și celor mai antreprenori investitori. Ca rezultat al acestei
presiunii comerciale și financiare, mai devreme decât mai târziu,
capacitățile de producție se vor fi mutat complet din Europa în Magreb,
nu doar din motive de avantaj cert de competitivitate, ci mai ales din
beneficiul proximității de consumator.
AGERPRES: Trebuie redusă o datorie publică care nu aduce un plus la PIB?
Adrian Mitroi: Creșterea
economică sub-optimală nu este echivalentă cu competitivitate mai mare
și nici cu creșterea nivelului de trai. Activitatea nu este echivalentă
cu productivitatea. O datorie publică care nu aduce plus sustenabil de
PIB este o datorie non-grata, toxică, care trebuie redusă. Iar când nu
știe unde să își plaseze capitalul (fără idei de investiții fezabile),
orice gospodar începe prin a-și plăti datoriile. După cum datoria
publică supraestimează creșterea economică prezentă și o coboară pe cea
potențială, la fel un consumator supraîndatorat va continua să fie timid
economic și investițional. După cum fezabilitatea luării unui credit nu
ar trebui să depindă de moneda acestuia, la fel nu, prețul (dobânda)
creditului, ci cantitatea acestuia trebuie să fie elementul determinat
al deciziei de îndatorare, fie publice fie private.
În toți acești
ani, noi, analiștii, ne-am bătut în argumente futile de preț al
capitalului împrumutat, ignorând că datoria publică acontată a fost una
cu puțin folos pentru economia reală, și mai mult pentru cea financiară.
Cu mantra nevinovată a datoriei publice pentru a ieși din criză, putem
amâna elegant scadența nereușitelor noastre economice în grijile
generațiilor viitoare (cele care nu votează acum, decât digital, dar ce
contează). Nici nu e o variantă rea, de ce să nu plătească generația
următoare oalele sparte de noi, iar noi să continuăm să dăm șoferului
atât sticlă de whisky cât și cheile de la mașini?
Link: http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/232234-INTERVIU-Adrian-Mitroi-O-datorie-publica-fara-crestere-economica-este-doar-un-transfer-al-creditului-la-generatia-urmatoare.html Sursa: www.agerpres.ro; 23 octombrie 2013; autor Florin Bărbuță; editor Nicoleta Gherasi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu