Acordul de finanţare instituţională, care va fi negociat României oferă un element cheie în stabilirea priorităţilor financiare - menţinerea opţionalităţii acestor politici de macrostabilitate. Astfel, odată ce avem uşa deschisă la partenerii finanţatori, suntem mai bine pregătiţi să articulăm şi o agendă naţională de creştere şi de îmbunătăţire a nivelului de trai. Atât timp cât investiţiile străine se vor face preponderant în datorie publică, şi nu în întreprinderi, avem nevoie de compensarea oferită de finanţarea cursivă instituţională, de tip FMI.
Investiţiile de capital creează joburi, pe când cele de portofoliu şi de achiziţie de deficit public (deşi favorabile cursului şi dobânzilor, şi deci implicit finanţării acestor deficite), sunt neîngăduitoare cu amânările sau ezitările noastre macroeconomice. România câştigă prin reglaj fin între macrostabilitate şi creştere economică; dacă între timp reuşim şi eliminarea graduală apoi totală a subvenţiilor şi a arieratelor, atunci avem o combinaţie favorabilă, într-un context extern pe care îl estimez pesimist, cel puţin pe termen mediu.
1. Creşterea economică, deşi pozitivă şi mai mare, prin comparaţie cu UE, va rămane în teritoriul mai puţin decât suficient. Tracţiunea economică va veni mai mult din interior şi mai puţin din exterior, însă deficitul de cerere persistent nu se va ameliora semnificativ decât la începutul noului ciclu economic (>2015, probabil). Cu un an agricol bun şi cu scăderea preţului la materii prime, auspiciile economiei româneşti sunt astfel uşor pozitive.
Dacă echilibrul se păstrează, atunci un curs stabil şi dobânzi de politică monetară în scădere pot indica un parcurs bun.
2. Economia are un deficit de solvabilitate şi nu de lichiditate. Pentru creştere economică este nevoie de credit privat. Creditul instituţional (FMI) are orizonturi scurte, este, în general, aşezat pe principii politice şi de apartenenţa la UE, dar nu este aducător de creştere economică şi de joburi mai bine plătite. Aceste realizări sunt consecinţe doar ale creditului privat, care, la rându-i, este ulterior investiţiilor de capital private. Solvabilitatea este, mai degrabă, influenţată de elemente de ordin structural şi de ciclu economic. Îmbunătăţirea solvabilităţii unui debitor se poate face, ori prin dezintermediere, ori prin capitalizare. Dezintermedierea este cu mult mai ineficientă în capitalizarea unei entităţi economice decât aportul de capital şi totuşi este deocamdată preferată de investitori, în special, pentru că randamentele aşteptate nu sunt suficiente. Aceasta este una din consecinţele neintenţionate ale deluviului monetar alimentat de marile bănci centrale.
Nu ar trebui să avem modificări substanţiale ale RMO în lei.
3. Luând în considerare şi ceea ce se întamplă în regiune şi în Uniune, interesul pentru atenuarea riscului valutar devine preponderent: adică, politicile macro vor sugera creditarea în moneda locală, evitarea celei în alte monede şi, deci, eliberarea de euro în economie se va duce, în special, spre domeniul capitalului (dezintermediere) şi, mai puţin, înspre creditarea pentru investiţii pe termen mai mult decât cel scurt.
Nu văd motive imediate de modificare a RMO în valută.
Investiţiile de capital creează joburi, pe când cele de portofoliu şi de achiziţie de deficit public (deşi favorabile cursului şi dobânzilor, şi deci implicit finanţării acestor deficite), sunt neîngăduitoare cu amânările sau ezitările noastre macroeconomice. România câştigă prin reglaj fin între macrostabilitate şi creştere economică; dacă între timp reuşim şi eliminarea graduală apoi totală a subvenţiilor şi a arieratelor, atunci avem o combinaţie favorabilă, într-un context extern pe care îl estimez pesimist, cel puţin pe termen mediu.
1. Creşterea economică, deşi pozitivă şi mai mare, prin comparaţie cu UE, va rămane în teritoriul mai puţin decât suficient. Tracţiunea economică va veni mai mult din interior şi mai puţin din exterior, însă deficitul de cerere persistent nu se va ameliora semnificativ decât la începutul noului ciclu economic (>2015, probabil). Cu un an agricol bun şi cu scăderea preţului la materii prime, auspiciile economiei româneşti sunt astfel uşor pozitive.
Dacă echilibrul se păstrează, atunci un curs stabil şi dobânzi de politică monetară în scădere pot indica un parcurs bun.
2. Economia are un deficit de solvabilitate şi nu de lichiditate. Pentru creştere economică este nevoie de credit privat. Creditul instituţional (FMI) are orizonturi scurte, este, în general, aşezat pe principii politice şi de apartenenţa la UE, dar nu este aducător de creştere economică şi de joburi mai bine plătite. Aceste realizări sunt consecinţe doar ale creditului privat, care, la rându-i, este ulterior investiţiilor de capital private. Solvabilitatea este, mai degrabă, influenţată de elemente de ordin structural şi de ciclu economic. Îmbunătăţirea solvabilităţii unui debitor se poate face, ori prin dezintermediere, ori prin capitalizare. Dezintermedierea este cu mult mai ineficientă în capitalizarea unei entităţi economice decât aportul de capital şi totuşi este deocamdată preferată de investitori, în special, pentru că randamentele aşteptate nu sunt suficiente. Aceasta este una din consecinţele neintenţionate ale deluviului monetar alimentat de marile bănci centrale.
Nu ar trebui să avem modificări substanţiale ale RMO în lei.
3. Luând în considerare şi ceea ce se întamplă în regiune şi în Uniune, interesul pentru atenuarea riscului valutar devine preponderent: adică, politicile macro vor sugera creditarea în moneda locală, evitarea celei în alte monede şi, deci, eliberarea de euro în economie se va duce, în special, spre domeniul capitalului (dezintermediere) şi, mai puţin, înspre creditarea pentru investiţii pe termen mai mult decât cel scurt.
Nu văd motive imediate de modificare a RMO în valută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu